Poezie
două picături de apă
(promisiune)
1 min lectură·
Mediu
privesc în ochii tăi și-mi vin în minte
picioarele
pe care le-am văzut prin viața mea trecând
dar chipuri nu
sau poate că mi-au devenit străine
și am uitat cui semăn și de ce
nu(!) voi pleca și eu
am învățat
s-ascult măcrișul frunza cum își alungește
și din pământ să scot alune peste care iarna
și-a așternut omătul ca o mamă-n plus
pe ziduri hătuite umbre mușcă
din fiecare colț de casă
de copii
și nici o palmă nu se-arată-n stradă să îi pedepsească
pe cei mari totdeauna mulți și răi
de-aceea totul e rotund
veghez
să ieși din vis ca dintr-o scăldătoare
în care mâini amestecate de părinți
cu teamă apele au potrivit
și de aceea timpul meu e-un piepten
ce-așteaptă să-ți așeze zilele-n cosițe
promit
să fiu aici chiar de vor trece
și în sens invers lucruri fără chip
024.352
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 142
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “două picături de apă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/1784627/doua-picaturi-de-apaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
VMCe să fac, \"am inimă de mamă\" (Filantropica)? :)
asemenea.
asemenea.
0
Ultima strofa e geniala :)
Cu sufletul in genunchi si cu aceeasi prietenie, E.