Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

zero pași

1 min lectură·
Mediu
se poate c-am trăit greșit fiind zero conturul inimii îmi ține loc de piept
și dacă am căzut printre cuvinte triunghiul nu s-a frânt – e drept
de fiecare dată altă limbă acrește laptele în biberoane
și nu pot măslui pe bani volume pentru concursuri nici pentru cucoane
merg fără cap în gâtul gol prin lume și se mai face primăvară – plouă!
rup ghiocei – bilete tipărite – la schimb pentru dresura de la zoo
cădem printre cuvinte ca pe trepte și cel mai tare doare unghiul drept
aș mai fi scris vreo două versuri însă alt public trebuie s-aștept
acolo unde mai este de urcat șomerii se pot tocmi călăuze
acolo unde se minte artistic bărbații dispar între buze
nu poți ierta ce nu poți înțelege – oftica unui critic este lege
epistaxis și onomatopee: virtutea unui paznic de muzee
033666
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
142
Citire
1 min
Versuri
12
Actualizat

Cum sa citezi

Vasile Munteanu. “zero pași.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/1771741/zero-pasi

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@sorin-eneSE
sorin ene
nimic desirat, asadar opusul miscarii. se vede si partea intunecata dar si orizontul. nu se poate citi din reflex, ci dincolo de privire. asa cum spuneai - nu poti ierta ce nu poti intelege. remarcabil.
0
@george-mira-0005600GM
George Mira
Plăcut: „conturul inimii îmi ține loc de piept”; „ghiocei – bilete tipărite”
Înțeleg insistența pe metafora „căderii printre cuvinte”, pe care o pun în legătură cu: „nu pot măslui pe bani volume pentru concursuri” sau cu „aș mai fi scris vreo două versuri însă alt public trebuie s-aștept”, dar nu înțeleg asocierea repetată cu unghiul drept și cu triunghiul (metafore ale perfecțiunii?):
„și dacă am căzut printre cuvinte triunghiul nu s-a frânt – e drept”
„cădem printre cuvinte ca pe trepte și cel mai tare doare unghiul drept”
0
@vasile-munteanuVM
Vasile Munteanu
mulțumesc, Sorin, atât pentru prezență, cât și pentru cuvinte.

există, George, după cum probabil că nu îți este străin, două tipuri de căderi: căderea înăuntru , respectiv căderea în afară; restul nu este, cel puțin din perspectiva mea, decât geometrie moral-estetică...; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul de cuvânt.
0