ler de pe casa poporului

când

văd asfaltul peste care ninge

mă simt un mort ascuns în șifonier

mi-e frig de câte ori se stinge

fereastra oarbă

în vreun cartier

parcarea-și doarme caii

-putere bot în bot

mințind din far lumina strivită de zăpadă

gri șobolani cu plase

trec crivățul înot

către subsoluri unde pot fără dinți să vadă

dansând peste pereți lumina globulară

a brazilor pe care

i-a siluit crăciunul

îngerii orfelinatului divin împărțindu-și

săpunul

ca pe covrigi cărora mamele au uitat

să le scoată

gaura

sau numai ambalajul poleit

sau numai aura

(n.p.)

mi-am amintit

aici ar fi mers altceva

poate o deșteptare cu clipirea grăbită

poate vis fără bici cu tresărire de vită

barem de animal fără stăpân

de hiară

de sălbăticiune

așa cum umblă prin lume

fieru-i fier

sufletul meu

Comentarii (1)