Poezie
poesie-verite
1 min lectură·
Mediu
moto:
„Anadoria, deșertul de la marginea căruia începe muntele numelui meu”
aceste curbe nestrivite încă de oase
păsările abia gângurinde cu toate zborurile către sine întoarse
și azurul ochilor ce clipesc muțenia sufletului: ta-ta
trupul inimii căreia pare să-i fi crescut alta
și zâmbetul viselor
și spaima arcuirii în somn
toate acestea multe altele neștiute
nu-mi dau voie să uit nu-mi dau voie să dorm
în blânda lumină din înlemnita icoană
ești august-leoaică desenată cu frunze de toamnă
numai capetele îngerilor rânjesc înfipte în pari
satisfăcând foamea insulei de canibali
râuri de mâine oceane de umbră
peste fericirea mea prind să curgă
poate alta e viața poate altul e scopul
întru care nu mi-am aflat locul
023254
0
Peste tot ai timpul prezent \"nu-mi dau voie să uit nu-mi dau voie să dorm\",\"capetele îngerilor rânjesc\",\"peste fericirea mea prind să curgă\"
sau o actiune neconsumata \"aceste curbe nestrivite încă de oase\"
prezent care da elasticitate si perspectiva. Nu stiu de ce inchizi perspectiva tocmai la final, elimini tensiunea cautarii si te limitezi.
\"întru care nu mi-am aflat locul\"
As zice ca esti prea tanar sa vorbesti la perfectul compus. Uite cum citesc eu:
poate alta e viața poate altul e scopul
întru care nu-mi aflu locul
In felul asta oferi o deschidere, nu suprimi nici tensiunea nici cautarea, te afirmi ca devenire, nu ca ciclu incheiat.
Ce zici?