Poezie
v-am dat cu împrumut o zi
1 min lectură·
Mediu
duminicilor
mincinoase li s-a tipărit afiș
ca un abecedar pentru vedere
învolburată
liniștea pășește în genunchi
printre mesenii fumători
și băutori de bere
te simți de parc-ai spune bancuri
în altar
iar sfinții-ar râde fără socoteală
și între ei ar sta fecioara
goală
de orișice cuvânt purtat ca strai
în vârtejiri de vorbe găunoase
rostite pruncilor
anume să se teamă
ipocriziile ard flacără albastră
sau s-a pictat în spirt
și-n scrum
un idol uriaș
cu aripi de cuvinte și aramă
ascult și rumeg leneș rugăciuni
curato! ce-au avut cu tine?!
mai rău ca iuda
ce-am băut plătesc
mă ușui
mai apoi cu poezia-ntre picioare
ca un câine
023.972
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 107
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “v-am dat cu împrumut o zi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/175006/v-am-dat-cu-imprumut-o-ziComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
merçi, împrumutul vine restituit nu?! Duminică transgresivă,când iudă, când pocăit, liniștea ce trece printre meseni este întreagă, rugăciunile rumegate doar până la jumate...!
0
unde dai și unde crapă :); comentariul tău mi-a aRomaT amintirea zilei de duminică; desigur, ai dreptate; mulțumesc.
0
