Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

călători(i).imaginari(e). sau nu

(pendulul lui galilei)

1 min lectură·
Mediu
urc în mijloacele de transport cu sentimentul desăvârșirii
geamurile sunt simple capace de lemn cu lumină în loc de cuie
spun: ia loc! creierului meu –
gravidă a ideii de sine însăși
bătăia de inimă a celorlalți îmi lovește auzul
sau numai cântecul cerșetorilor interpretându-și propriul rol
viața dansează la bară
mai ales în curbe
și la frânele puse ca o talpă de fotbalist
valuri
ovații
în cele din urmă înjurături
un fluier imaginar pendulează deasupra capetelor noastre
amplificându-și accelerația gravitațională
frecarea cu aerul îl face să scoată sunete stridente
sau numai degetele noastre pipăie infracțiuni de negândit
pieptul șoferilor e o călimară cu lapte
ratările
se (în)scriu cu aripă de porumbel
hainele de var flutură tot mai largi pe oasele acestea
subțiate de trăirea în gol
suntem cu toții vaccinați cu moldamin
(moleculă/minor)
untura de înger
se împarte numai grădinițelor particulare
când? au devenit toți acești adulți ctciștii sufletelor de colorat
fac gesturi obscene trecătorilor
ei râd și mă arată cu mâna crezând că la vederea lor mă închin
+ (.|.)
cobor din mijloacele de transport cu sentimentul risipirii
locuințele sunt simple sicrie cu vedere la drum
033.268
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
188
Citire
1 min
Versuri
31
Actualizat

Cum sa citezi

Vasile Munteanu. “călători(i).imaginari(e). sau nu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/1747224/calatorii-imaginarie-sau-nu

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@carmen-sorescuCSCarmen Sorescu
pentru mine titlul este:calatori imaginari.debutul poezii cu cele doua versuri m-a dus intr-o lume imaginara, unde ferestrele sunt diferite,mi-a placut.mai retin:viata danseaza la bara mai ales in curbe,fluierul ce penduleaza imaginar,pieptul soferului e o calimara cu lapte(super), ratarile se inscriu cu aripa de porumbel, molecula/minor,untura de inger (incredibil, sa imi spui si mie ce palarie miraculoasa ai de scoti chestiile astea asa bune de pus pe paine:):)),locuintele simple sicrie cu vedere la drum (de aici inteleg tot poemul).te felicit si te pup matinal.
mcm
0
@vasile-munteanuVMVasile Munteanu
mulțumesc matinalității tale; poate că \"debutul poeziei\" nu e atât de imaginar pe cât pare; poate că imaginarul nici nu există, altminteri nu ar putea fi gândit...

mult relativism în dimineața aceasta, despre care îți urez de bine.
0
@carmen-sorescuCSCarmen Sorescu
imaginarul exista sigur, eu chiar il gandesc, il pun in scena de multe ori imi iese un spectacol banal unde singurul spectator sunt eu de multe ori se combina intr-un amalgam de bizarerii incat devine real.
mcm
0