Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

mistreții pădurii de iod

(păducherie democratică)

1 min lectură·
Mediu
și locuit sunt de-un pervers
utopic (uneori)
și (alteori) posomorât
cu buzele substituite de un rât
deprins a-l camufla cuvinte
voi sunteți toți la fel și nu îmi pasă
de colții care n-au răpus vreun leu
ba democrat
ba derbedeu
mă șterg cu mâneca la gură de alegeri
vă pun pe coadă sare și piper
cu bidineaua colorez carmin copite
idiosincrasia vă pătează-n vite
de tracțiune (unele)
și (altele) de muls
orice morală nu-i decât o boală
și orice drept un idol efemer
călcăm în gropi cu ochii scurși la cer
de unde nu coboară vreo mașină
aici e focul și acum e iadul
măsura judecății: răi și buni –
ne vom preface sub pământ cărbuni
topindu-ne grăsime animală
trec turmele spre mare la iernat
adâncu-ndoliază valuri nenumite
un singur: groh! și-un murmur de copite
depune mărturie că ați fost
002405
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
140
Citire
1 min
Versuri
27
Actualizat

Cum sa citezi

Vasile Munteanu. “mistreții pădurii de iod.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/1732368/mistretii-padurii-de-iod

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.