ereditate

Aici bat tamplele. Se aude vuietul unei linisti cautate. Despletite. Nu mai exista negrul cu care ne-am obisnuit, nu mai exista revolta, e doar o incruntare a literei. Dimineata asta ma dau si eu \"inimii pe care o bat\", cu toate Celelalte ale mele. Poem rotund, Ted, rotund.

Eu vad insa destul negru...Doar ca pe undeva apare acceptarea si speranta linistii din urma:
,,unghii negre
buze învinețite
pleoape încercănate
aplecat deasupra sufletului meu scria
vedeam cum vine de tare departe
liniștea \"
,,mi se-ncruntau în creier zmeie
și cancerul era mai bun
la pieptul mamei-dumnezee\"
Cu poezia lui V. Munteanu nu te poti obisnui. E mereu noua, chiar daca unele teme se repeta (si oricum izvorasc din realitatea subiectiva a poetului si chiar daca o filtram prin fantastic, aceasta realitate continua sa pastreze un sambure de particular...numai peste timp va intra in ,,depersonalidare\" :D)

erata: depersonalizare

rotundul este un pătrat neîmplinit, nici alb, nici negru - doar uimit: o rază, un arc, o secundă în vârful săgeții de literă surdă.

Mulțumesc,

eu credeam ca patratul este un rotund neimplinit, uimit de neimplinire de altfel, prinvindu-si colturile:)

colțurile, pentru mine, reprezintă neputința de a lua curba fără să mă lovesc violent de lume :)