Poezie
dialog neconvențional cu dulapul de haine
1 min lectură·
Mediu
a fost o vreme...în care nu-mi păsa
când printre oameni mă plimbam așa
nici pieptănat
nici asortat
ba uneori nici îmbăiat
a fost o vreme-n care doar citeam
și nu-mi intrase-n cap că pot să scriu
nici poezii
nici proză
nici numele pe vr’un sicriu
a fost o vreme prea devreme
când nu-nvățasem a mă teme
când mă uitam la crin
și la mușcată
în dragoste de mamă și de tată
dar vremea trece fluturii rămân
se fac baloane de săpun
și pieptene
pastă de dinți
se fac mireasmă de părinți
- ce spuneți dragă mamă
dragă tată
de mintea mea frumos spălată
de visele scrobite-n anvergură
de dunga pantalonului
fularul de cuvinte rotunjit la gură
de pasul măsurat și snob
de-mpoezitul mizantrop
cum cine sunt?
cui am furat făptura? de ce?
mă dă de gol căutătura?
și capul meu ca o gulie
n-apare-n vreo fotografie?
auzi dulapule de haine
nu te-am întrebat
ăla de lenevește-n pat
mi-a ponosit copilăria?
dulapul se deschide la perete
pe umeraș stă spânzurat în plete
zâmbetul meu
023.556
0
pe umeraș stă spânzurat în plete
zâmbetul meu\"
Singurele versuri care - parca - strica armonia acestei poezii imi par primele patru din ultima strofa... In rest, totul se asorteaza frumos cu personalitatea acestui impoezit mizantrop, a carui copilarie nu e chiar atat de ponosita precum crede...:)