Poezie
dezgust aniversar
1 min lectură·
Mediu
cuvintele mi-au descărnat craniul imaginile
se oferă trupește fiecărei nuanțe a orizontului
răsăritul
asfințitul
sunt juisări ale îngerilor la care nici un măcelar
nu gândește de sărbători
buzele oamenilor par cârlige de galantar
își sărută vertebrele niciodată amorțite în
a imita candelabre
litbărcile pângăresc albul faianței lamele satârelor
și fundurile de lemn pe care nici un pinochio
nu se va așeza cu genunchii la piept
spirtul nu diluează cheagurile de sub unghii
plouă a clor
izvorăște a clor
oasele mele sunt scorburi și dor
fără femele născute jivine
mâna stângă o linge un câine
mâna dreaptă e mușcată de-un câine
în poarta orfelinatului un țânc căruia îi curg
mucii pe haine
molfăie cu foame absentă dintr-un știuc de pâine
dăăă și mieee… se roagă fiecărei păsări
dă-mi drum
îi sticlesc ochii înalt
și nu știe cum
nici o vânătaie nu doare
002.270
0