visul unei pietre de iarnă

Greieri de grafit
scrijelesc în liniștea
pietrei ciobite…

Suntem noi,
cei depășiți de gând-
lumea coșniței cu greieri…

Linea

piatra ciobită de sine lovită imită greieri; când propriul gând ne depășește, suntem bătrâni, întinerește o altă moarte.

Cu drag,

Numai lumina permite o anume delimitare. simtul tactil ne ofera delimitari grosiere. cate din moleculele pietrei \'inainteaza\' in mediul lichis si cate din moleculele lichidului imbiba piatra? de ce n-ar fi si asa, ca piatra percepe mediul foarte lent, pe masura ce timpul o corodeaza? senzatiile pietrei (piatra nu percepe lumea?) ar putea fi extrem de rarefiate, contrar al senzatiilor unei insecte ce traieste concentrat o zi. ce stim noi despre perceperile acestei insecte? poate in ochii ei un pas de-al nostru dureaza o viata. ne inchipuim lumea doar prin limitele conditiei noastre. formele le percepem in raport cu ele. spatiul in raport cu dimensiunea noastra temporala.
daca gandul ne depaseste, poate nu batrini, poate implantati in sfarsit, in tot ce exista...
piatra ciobita de sine nu imita, ci suna dupa cum se propaga in reverberatii, fierberile interioare.

Linea