Poezie
bookaholic 31. martie bar hopping
(de poveste)
1 min lectură·
Mediu
cândva
(la ceasu-n care-și strâng tarabele țiganii
la care ziua-ntreag-au lenevit de-au istovit
rugându-se de-un ițili-bițili în doliu
să pice fraizermenii cu foflenții
noi poezii le-am spus ei ne-au bătut
fiindcă poetul n-o să fugă niciodată)
doi câini tânjeau s-apuce numărul dar aerul împietrea
l-ai fi putut sparge și cântări la bucată
oricărui bețiv la auzul Cuvântului Său i-ai fi putut vinde
o sută de sânge pe ultimul sfanț
și rămâneam așa
privind în urma curvelor ca după sfinte
ne cobora în oasele de lut un somn cântat
n-aveam dumnezei n-aveam mame n-aveam dinți de lapte
doar pumnii strânși iar între lumi o ușă
hei nevestele mele cât ne-au căutat
sub icoana sf. mina sub masa tăcerii
chiar și în pânzele paingilor de-o șchioapă
dar noi dădeam din coadă ștergeam
nenăscutele de parc-am fi văruit case
a fost odată ca-n atâtea alte nopți chiar Starea
în care doi prieteni domneau de la înălțimea balconului peste Titan
un cartier în care de cu zori
tarabele lu' sf poezie-așteaptă
002.443
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 167
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “bookaholic 31. martie bar hopping .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/14047063/bookaholic-31-martie-bar-hoppingComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
