Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

urgii. orgii. praguri

1 min lectură·
Mediu
mai țese iarna pânza penelopei
chiar dacă degetele altădată lungi s-au cam bontit
și nu mai nimerește în absența lunii
același capăt de la care să deșire
desigur pețitori-au încetat
să mai poftească mierea tăinuită în stafidă
vârându-și mâinile până la umăr în havuz
îmbrățișează leneșe peștoaice
eu sunt același
cum se păstrează tocul ușii
deși atâtea sentimente intră ies și se întorc fără motiv
să mai cuprindă-n pumn cenușa
acestui loc unde odinioară cultivasem busuiocul
perfidă penelopă nu mai deșira întruna
să-ți umple cerul pânza cu semințe de dovleac
001.947
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
90
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

Vasile Munteanu. “urgii. orgii. praguri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/14000726/urgii-orgii-praguri

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.