Poezie
posedat sub zăpadă
1 min lectură·
Mediu
dacă te cred frumoasă nu simt nimic pentru tine
sufletul cioplește chipuri și te-a ales de model
ai putea înțelege aceasta din lucirea ochilor
din frământările degetelor
din felul în care unghiile presimt
apropierea marelui ger
sub omăt urmele pașilor sunt lăsate pe cer
orice vis e o rugăciune deznădăjduită dar ecoul
se afundă în măduvă și nu se mai întoarce –
la stânga?
la dreapta? mai bine
aș încremeni păcălind timpul
să mă ajungă și să privească
în mine ca într-un ghețar
luați aminte oaselor! în trupul ce-l țineți laolaltă
arderea nu se poate învinge pe sine
sunt locuit de fantome prin care bezna
călătorește ca prin orice corp transparent
m-aș scormoni! scrâșnește omul de zăpadă
fără de apucare până și viscolul e mincinos
îmi lunecă pe trup mă linge mă dispare
când tâmplele îmi lepăd pe genunchi aud
cum bate inima la împlinirea fiecărei ore
și sunt mai curat în fața acestor cuvinte
decât dragostea unui primitiv
023535
0
îmi pare că pe contraste se derulează întreg poemul.
am să remarc, cu deosebită plăcere, trioul final prin imagistică, plasticitate, și nu aș putea să nu (re)iau câte un vers semnificativ:
"luați aminte oaselor! în trupul ce-l țineți laolaltă", "îmi lunecă pe trup mă linge mă dispare", "când tâmplele îmi lepăd pe genunchi...".
"sunt mai curat(ă) în fața acestor cuvinte",
Ottilia Ardeleanu