și marțienii uită, iubesc, au iluzii

Nu vorbesc aici de construcție (aș renunța la “munte” din “orice râu e de fapt/ munte curgând. înspre Marea Prafului.” Aș spune, simplu, “orice râu curge înspre Marea Prafului , dar mă rog….”), mesajul mă interesează. Marțienii, balaurii, pictorii și alți cei câțiva pe care i-am adunat și la care am renunțat (greșeală?) nu pot a viețui fără poezie. Aceasta este o certitudine. A mea. Cele două ale tale (pe primul nu-l spun, îți e intim, al doilea e că eu voi bea toată viața) vin să întregească tiparele vieților noastre. O avea și Acela certitudinile lui, cu toate că mă îndoiesc. E prea truli în perioada asta, o să-și revină, desigur, ca “de facto” (sîc!!!) oricare dintre noi. Carmen omnia vincit.
PS. Lipsește din această poezie plecarea, ori dorul de.

nu intru nici eu în amănunte tehnice (nu văd de ce aș face-o); am să mă rezum la obiecția ta; la nivel de exprimare frustă, ai dreptate; numai că propunerea ta: \"orice râu curge înspre Marea Prafului\" sună ca în Geografia de clasa a IV-a; orice obiecție ai avea, abia acesta ar putea fi consederat vers: \"un râu e un munte curgând\" (observă că am spus: ar putea fi considerat, nu am spus: este).

îți mai scapă ceva: curgerea în sine este \"dor\" (nu întâmplător am folosit \"înspre\"); și, da, fără Poezie nu se poate; de ce?

\"Carmine fit vivax virtus\" (\"Virtutea devine mai vioaie prin cântec\").

despre alegoria curgerii spre moarte, s-a vorbit. văd rostul muntelui, dar nu și rostul sincopei punctului (curgând. înspre), tăind tocmai curgerea. și nici alegerea lui \"înspre\", preferat lui \"spre\", n-o pricep.

sunt apoi sclipiri pe care le-aș putea numi (firește, înșelîndu-mă sau nu) geniale:
\"de câte ori deschidem ochii decorul se împotrivește\"
sau finalul - unde totuși \"ca niște mici bule de aer\" îmi pare în plus, iar \"preț de\", o formulă expirată; am citit \"numele mai boloborosește cîteva secunde la suprafața vieții\"

o cugetare plată:
\"altminteri ne-ar fi indiferent sau am da bir cu fugiții\" (în opinia mea, ar putea lipsi)

o poetizare facilă cu iz de calambur:
\"sufleorii ar însufleți numai guri de pământ\"

ce n-am înțeles, și asta, probabil, doar din vina mea, care e al doilea destinatar al dedicației - dar asta nu mai are, dpdv poetic, de-acum încolo, nici importanță.

altfel, cu plăcerea lecturii

nici - nicio

i) credeam că este simplu \"de ce\"; să spunem despre propoziția consecutivă că exprimă rezultatul unei acțiuni (curgerea); ii) de ce \"înspre\" și nu \"spre\"? să spunem că, dp meu dv, \"spre\" caracterizează un raport strict spațial, pe când \"înspre\" implică ȘI ideea de temporalitate, precum și (raport) modal-itatea prin care respectiva acțiune evolează; iii) desigur, aceeași idee poate fi reformulată în diverse moduri, funcție de preferința cititorului (mai ales a aceluia educat, cum este cazul de față).


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.