Poezie
marile ceasuri din micile așezări
2 min lectură·
Mediu
(preambul)
rătăcitor de-atâția ani pe la răspântii/ de bulevarde largi cu oameni mici,
deriva frunzelor îmi declanșează nostalgia/ turlelor cu ceas din satul meu
de munte, pe limba cărora încă mă strigă păsări/ la care niciodată n-am ajuns
(corp. de literă)
se face că mă plimb lângă vitrine
cu mersul șovăit al unui păsărar
cu haine fistichii desperecheate
și cu grăunțe vechi prin buzunar
poate că-s primele simptome ale morții
când nimeni nu acceptă să-l hrănești
când timpul a uitat de matematici
și merge înapoi ca în povești
preț de secunde toți castanii râd
și mă gândesc la suflet: cracă goală
în carnea-i ghearele au tăiat semne
pentru o viitoare lume artificială
(acorporal. aliteral, deci)
câteva lucruri pe care nu le putem:
număra la infinit
iubi toate femeile
secătui sângele vițelor-de-vie –
de aceea mărturisesc târziul acestei înțelegeri:
am păcătuit relației cu UnU
doi trei mai mult înseamnă doar recuperare
după o boală dusă pe picioare
coșmar sau vis frumos clasat drept utopie
o scuză numai bună de-a abandona în fața desfrânării
de-a sigila respectul Sinelui într-un rastel
desigur de mi-aș cere azi iertare
pentru ce am făcut sau am gândit
m-aș mutila
mi s-ar topi genunchii
vertebrele s-ar preschimba în piatră
de către vii numită de hotar
la care câinii-ar ridica piciorul
(două corpuri. accident)
venim pe-același drum e drept din orizonturi diferite:
cea mai înălțătoare voce-n strană dimineața
iar noaptea curvă pe morminte
căci toți sunt morți – eroi alături de balauri
războiul lor nu se mai poartă se vorbește
atâtea școli! atâtea slujbe spre nimic!
un dumnezeu înnebunit în noi înnebunește
(în_chei_ ere)
dragul meu ceas,
am refuzat să dorm – în visul vis
oricine sau orice m-ar alerga mă prinde
prefer derivei să îi fiu lucid
să convertesc secunde în cuvinte
074.293
0
GE
