Poezie
apoetică, scrisoare de pe malul dâmboviței
2 min lectură·
Mediu
cum? o să deschideți poezia vieții mele
când singurul cuțit al ei e închis în numele regelui
zadarnic veți potrivi limbile ceasului din urmă
acesta nu trezește pe nimeni în
cânt neamul de ciungi
fericiți pentru că nu au învățat răsfoirea
cum? ne-am putea dezice de indiferența
trecătorilor ce nu întorc niciodată capul după cărți
numai după femei
întotdeauna ale altora
statui cu brațe-ndoite
sprijin împietrit vremelnic
din a cărui preumblare
orașul va păstra cotul
nu tu gleznele de ciută
nu tu gâtul lebedin
foi de varză bună crudă
peste iarnă murături
inimă avem la cină nici o taină toți vecinii
au jefuit de păsări și frunze
expusele mașini de poștă
pentru că nu mai suportau de la copii
scrisorile de cerșetori
câinii umblă c-un vătrai
aruncat pentru dresură
pe iIsuși au crescut țurțuri
singura văpaie roade
un cazan de țuică roș
nebunul pieții desigur
din cărți a înjghebat plută
pentru un scuipat promite
drumuri pe lumea cealaltă
nici broaște nici rațe nici șerpi
numai șanțuri inutile
ca un cimitir în care
chiar și izma s-a uscat
zvârlu-o piatră-n cer să-mi fie
funerară printre alte
stele fără căpătâi
ce hlizesc pe gardul școlii
parcă foștii mei prieteni din copilăria mă-sii
toți chilugi s-ar fi ascuns
în dovleci și în gutui
cum? am ajuns îmblânzitor de drumuri
asfaltul mâinile îmi linge
răstimp mă rog în trup de buturugă
să nu sfârșesc până pumnii nu-i strâng
cu dinții strânși
ca nu cumva vreun înger în gura privind
să scuipe
023.785
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 247
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 50
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “apoetică, scrisoare de pe malul dâmboviței.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/13955443/apoetica-scrisoare-de-pe-malul-damboviteiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
VMmulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre.
0
remarc și partea a doua a poemului, ritmat și cu gust... de gutui. mi-a amintit de vremurile când dădeam după fructe, cu piatra. foarte frumoasă această parte! a, poetică!
\"ca nu cumva vreun înger în gura privind
să scuipe\", privesc în față.
o reverență,
Ottilia Ardeleanu