alfanezii din etnia majoritară a dormiților te-au declarat cel mai cârnat din anul câinelui

limpezirile nu vin în vis cum cred dormiții. fiindcă inima abia pompează sânge gros.

dacă te-ai putea privi în somnu-ți. împănat cu mirodenii. inutil. te-ai stricat. altminteri

– viermuială sfântă! ce risipă... – ai fi-ndestulat o chină veșnic nesătulă. trece câinele cu

cizme gudurându-se de razele de soare. mi-l imaginez captiv în vortexul de mațe. pe la

colțuri fugărește câte-o mâță. își culege – dezvelindu-și dinții – puricii ce-i mișună pe

coadă. linge-apoi vitrina la carmangerie. iese-un măcelar și zvârle după el c-un os.

ca și cum ar fi uitat ceva

străbate

jumătate drumul înapoi

intră-n parcul conservat în centru

și se ușurează pe statuia merelui poet

muștele profită de lătratu-i. deseori îi intră-n gură și în ochi. dacă n-ar mișca neîncetat din

coadă ai putea să juri că-n blană-i mort. se oprește lângă felinar. strănută. poate fiindcă a

privit în sus. s-ar urca pe stâlp. de mic tânjește

să privească pur și simplu irisul din bec

vânzătorul de-nghețată mai mereu îi lasă

două trei cornete goale

nu îi plac dar înghițindu-le simte pe limbă

ipocritele arome de fistic de ciocolată câteodată

chiar supremul gust de R

om

dincolo de gard trece tramvaiul. dumnezeule! cum tremură... întotdeauna

la pătruns în creier zgomotul de roți

cât de minunat în schimb îi lucesc ochii!

umezi

larg deschiși

albiți de groază

uite-ți sângele. a murdărit lumina. azi e sărbătoare. încă n-ai deprins

să te cureți de mizerie precum bipezii

dar genul acesta de stare e mai mult un accident. se scutură ca ieșit din apă. își freacă

bucile păroase de iarbă. pleacă

înspre colegiul din apropiere unde după gardul de beton

găsește negreșit puștoaice care chiulesc să fumeze și care

îl mângâie prelung tânjind după sex

evident

neoimperiul chinez se amână

cârnatule