Poezie
spânzur un om de zăpadă
1 min lectură·
Mediu
nici un vis nu vine nici un vis nu trece
suntem adormiți întru veșnicie
scriu neîntrerupt cu zvâcniri de brațe
nu tresar în somn ard în poezie
uneori mai cad în fântâni de stele
ca un inorog însetat și blând
fără pielea mea pe pământ e seară
luna-i o găleată cu sclipiri de gând
strălucesc o clipă mi se face noapte
nesfârșită albă ca un drum polar
cad zăpezi întruna mi se șterge pasul
buzele-mi sunt arse și pământul rar
merg din fulg în fulg mă îmbulgăresc
sunt un munte moale un om de zăpadă
nimeni nu-i să spună când să mă opresc
ochii reci de gheață nu pot să mă vadă
ca un toc țin vârful inimii în mână
tușul suferinței scrie arde scrie
versul meu e umbră de lumină parcă
și cuvântul haine lumii de hârtie
croiți-mi o spânzurătoare pe măsură
044.478
0
Ar mai trebui finisat acest text.
Parerea mea e ca finalul cade ca nuca in perete!