Poezie
- 38 de grade și mi-e sete
(autoportret)
2 min lectură·
Mediu
prolog:
ce dor îmi e de un rachiu fierbinte de secară
atât de viu încât să pot tăia ghețarii
la fel de simplu cum sticlarii ar sufla un țoi
legat cu sfoară în butoi la țară
sunt doar un foc într-un pustiu de gheață
îndepărtându-mă doi pași sau trei
lumina ochilor s-ar stinge
nici uși /ferestre/ nici pereți
ai crede că ușor aruncă-n mine vreascuri
un viscol ce mă umple de zăpadă
mocnesc pe-o apă nemărturisită – topindu-i forma întâlni-voi cerul?
încă mai cred că într-acolo tata a pornit
când a ieșit în gerul zorilor s-aducă lemne
iar umbra lui scădea cuminte pe-un perete
numit de răsărit și-n care
întreaga viață n-am bătut un cui
de câte ori cădeam bolnav eu îl strigam pe numele de zeu fiindcă știam
că timpu-i surd și nu o să răspundă
și mâna întindeam să mă conving
dacă pădurile din juru-mi sunt reale
rătăcitor mă simt și nu mai cred
că voi putea răzbate ceața care s-a lăsat indiferentă peste orice urmă
și peste orice semn îndrumător
epilog:
stăteam la gura sobei era bine
dar nu am ascultat cumplit m-am ars
când mi se face dor pe limbă simt
un gust de piele arsă
de cenușă
023928
0
“de cenușă
sunt” – un suflet ce renaște din propriul sine, precum pasărea Phoenix.
“doar un foc într-un pustiu de gheață” – un suflet cu frisoane, mocnind “pe-o apă nemărturisită”, amintindu-și de tatăl pornit să atină cerul.
Un “mea culpa”: “întreaga viață n-am bătut un cui” - atât de uman, toți ne facem mustrări de conștiință dintr-un motiv sau altul, la o răscruce din viață.
Prologul și epilogul contrastează de la “atât de viu încât să pot tăia ghețarii” până la”un gust de piele arsă de cenușă”.
Un text ce abundă în figuri de stil deosebite, ce caracterizează acest unic stil poetic: Vasile Munteanu.
Cu plăcerea lecturii,
Ottilia Ardeleanu