Poezie
în care se arată cum van Munteeanoven, surdul pământului, se plimbă prin Cimitirul Erorilor
1 min lectură·
Mediu
pentru fiecare tristețe sufletul expiră o altă octavă
nu mi-am schițat de multă vreme autoportretul
mă tot mint că am fața Compozitorului
– o fizionomie asimetrică
de pian
sunt alb pentru că sub pielea mea s-au îngropat elefanții
întregul cimitir al eroilor este necunoscut
pe soldat îl recunoști după trompă
după vântul baionetat în claviatură
din creștet mă uit printre oase ca de pe munte
ceața nu-i iubește pe sinucigașii de pe ferestre
muzică de exemplu găsești și în termosul de cafea
lichidul acela pe care îl bei când nu ești sigur încotro s-o apuci
după ce vei trece de Cheia Do
de marile praguri ale descompunerii sunetului în cuvinte
așa am ajuns dependent de strofantină
un vârf de peniță pe inima goală
de preferat imediat după miezul nopții
când singurii treji sunt cocoșii de tablă și clandestinii destinului
lepădările vin de la sine
prea târziu și ecoul
023.986
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 148
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “în care se arată cum van Munteeanoven, surdul pământului, se plimbă prin Cimitirul Erorilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/13918741/in-care-se-arata-cum-van-munteeanoven-surdul-pamantului-se-plimba-prin-cimitirul-erorilorComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
VMtu ești un lector de excepție, Ottilia; mulțumesc.
0
A devenit “dependent de strofantină” .
Coacerea are loc după un procedeu special și la un moment aproape ales:“un vârf de peniță pe inima goală de preferat imediat după miezul nopții
când singurii treji sunt cocoșii de tablă și clandestinii destinului”, iar “lepădările vin de la sine”.
Eu sper ca ecoul să nu vină prea târziu!
Vasile Munteanu, poet de excepție!
Ottilia Ardeleanu