Poezie
toamnă bucureșteană
1 min lectură·
Mediu
între aceste fețe pale de platani
pe care păsările nici măcar nu-și uită puii
nebuna trece printre mitocani
culorile care ne pierd separă
în oasele copacilor minuni de trudă și hoție
în alergare părul ei le șterge
ochii
din inima bătândă în sicrie
pe gură frunzele respiră vis
în somn despart de flăcări eclipse de ocară
în șpalturi tipărim de înger
pașapoarte
lipim iubirii poze de vioară
amiază ies din școală pruncii
cu început de litere mânjiți pe ochi pe coate
cățelul șchiop al școlii râde
obosit
ei sunt soldați priviți din spate
cu mersul șovăit ușor ierbit
ca niște cavaleri de inocență mistică și ceață
se trag se-mping dispar subit
în ziduri
tencuite fără nici o dimineață
și din asfalt răsare iute seara
învăluie în scârbă orașul fără păsări în platani
și tună plouă-n ceruri sforăie
lumina
toamnelor mustind de mitocani
013.755
0
MD