Poezie
ispitit de-un vierme alb
2 min lectură·
Mediu
scriu pe criptă:
mâna
sticla –
joacă-n slovă fructe vii
vierme alb și-arată fruntea
râde rece:
- scrii nu scrii…
îi e foame de-alte vise
de frământul meu-i e foame
ce-am dat nopții ceas de ceas
azi e post sărmane vierme
ori postești și tu cu mine
ori te muți într-un alt glas
el deschide putrezi ochii
plictisit rostește-n glumă:
- nu te întrista poete
dar plimbând prin văi de humă
ochii tăi cu ape viorii
vin lunile de gheață
rămâne-vei în urmă
poate ar fi mai bine
ca încă să mai scrii
de taci ești mort vezi bine
nimic când nu tresare
cum nu tresare luna
prin smârcurile ei
ai fi putut pe lume
aievea să fii rege
de-ai fi ținut isonul
atâtor derbedei
dar nu și nu vezi doamne
tu nu ești dintre-acei
ce rup dintr-alții versuri
ș-apoi semnându-și ei
își flutură-n jurnale mustețile
și părul
tu ești poet desigur
în care numai dorul
lucrează rupe strânge
atât de lămurit…
sărmane vierme alb
dar poate am murit
poate c-atât de foame
ți-a fost când eram viu
că cerul meu din suflet
l-ai găurit pustiu
dar tu nu poți pricepe
ce-i jos și ce e sus
inelele din tine se-nchid
ca-ntr-un răspuns
pe care-l caut încă
-n aceste fructe vii
- ce îndrugi poete-acolo
zii mai bine scrii nu scrii…
012.646
0
ED