Poezie
niciodată
(mai treaz)
1 min lectură·
Mediu
mi-am dus tăcerea cu-anasâna-n port
doi gură-cască dăm cu pietre în vapoare
de fiecare ancoră se sfâșie un nor
ca o meduză băloșită sub picioare
hâdă matroană plaja își târâie papucii
mi-e silă și mi-e lene să mă răstesc la ea
atât de jos coboară tărie-n țâțe cerul
încât îi sug la stele ca puiul la cățea
pe raftul trei al jalnicei taverne
o sticlă opulentă se unduie lasciv
un gâlgâit de coapse și valuri totodată
se sparg în capul meu cu spume de motiv
abia aud sirena cum scheaună a mort
sau poate numai visul închis în marinari
- am înțeles mă duc nu dați pe datorie
ți-ai dracu zic în gând de cutre cârciumari
și mă ridic învrejurat în pagini mohorâte
mă risipesc în versuri ca boabe de nisip
îmi fac hârtia barcă și mă avânt în larg
s-ascult imensitatea rupându-mă din chip
012.720
0
cu drag,
Andreea