Poezie
Ereditar, țipătul
1 min lectură·
Mediu
rabdă întrebări ceruite
decât să îl prindă aburii sentimentelor în carne
sunând diapazonul mulțumirilor tâmpe
nu zăbovește
în orașul furnicar de mașini unde
plouă tacit
verifică o creangă
cad picături pe creștet
focul are scânteile lui:
vede oameni gălăgioși ca chibriturile
din gît se desprind sunete
femei învelite cu staniol
îi traversează craniul
cum tramvaiele pasajul mărășești
preferă să urce străpuns de razele unui
răsărit de niciunde cu un ceas mai devreme
să nu mai aștepte o desprindere laxă
ca a unui prelungitor din priză
umil alpinist cu crampoanele amintirilor rupte
profitor de trepte
cântărețul în strună
se rostogolește de pe munții de zdrențe
printre vulpile sângelui care mușcă în gol
plescăie ereditar țipătul
asemenea unor pilaștri în ape ciobite
numai să dovedească trecerea spaimei
cu sângerarea din coastă
celor de pe margine fără nici
un talent
cărora le atârnă bănuțul în
palmă cât un sac de ciment
001.730
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Mihalache
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 148
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 31
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Mihalache. “Ereditar, țipătul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-mihalache/poezie/1807872/ereditar-tipatulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.