Poezie
Poem
Numele care îi stă vieții în gât ca dopul de plută /evadează din sertare și condici
1 min lectură·
Mediu
Să deschizi fereastra în zori
Și aerul să te despice ca fierul de plug:
Este ca și cum ai citi o carte de premoniții.
Semn al zilei fără izbândă,
Vezi o femeie bătrână care duce norii
Ca pe niște legături de vreascuri în cer.
Se îndepărtează la o aruncătură de băț,
Cât se desprinde câinele de genunchii stăpânului
Să-l privească intens-
Și vrei să tragi draperia,
Să eviți ceremonios o conversație cu gesturi solubile.
Totuși rămâi așa: cu mâinile întinse ca niște minutare,
Până îți amorțește sufletul.
Iar trupul se încordează de parcă s-ar decoji
Și o lumină atemporală pătrunde prin uși succesive
Să însuflețească un chip supus eludării-
Răsucit pe degete din miezul de pâine,
Care își potrivește oasele după ceasul acesta.
002297
0