Poezie
Cu lama de ras
1 min lectură·
Mediu
Acela-și vatămă gândul care stă cu un rând mai în față.
Iertați-i mirările și spuma talazului
Când se răstoarnă pe masca spătarului!
Ochi dizolvat în oftatul grăsimii,
Adulmecă din aerul înrămat cu dojană:
Să nu recunoști fața aproapelui!
Din cârje să-l smulgi pe cel hărtănit în fălcile vieții!
Amarul să șadă în chiupuri de lut sub munții de aur,
Și nimeni să-l afle pe cel alungat cu sabia-n mânuri!
Umblă devreme în via culeasă
Și leagă ciorchinii nevăzuți ai aguridei cu ața subțire a îndoielii!
Toate îl satură ca un arc întors la refuz
Și bate din palme până îi curge sânge din degete
Ca prin țevi înfipte în pulpa izvoarelor,
Până îl înconjoară pereții ca pe un hol
Din care pocnesc ușile asemeni castanelor pe jăratic.
Să iasă în aerul înmugurit ca un spin cu flamuri de rouă,
Victorios, cu gândurile ferfeniță.
Să-și răzuie imaginea din oglindă cu lama de ras.
Și așa să poftească să fie văzut!
002098
0