Trusa de pași

Textul e în manieră specifică poetului, cu tendința de ieșire spre noi formule poetice. Din păcate, acest lucru e prea puțin realizat, pentru că se merge în continuare pe drumuri bătătorite, fie de el însuși, fie de alții, fie că pașii sunt \"de coloană, de fugă\" sau \"de mers agale\". Finalul e clișeic. Poate sunt prea pretențios, așteptând, chiar în acest câmp bătătorit, răsărirea noului de care poetul este capabil. Totuși, textul nu e slab.

Pașa, iei cuvintele așa cum sunt- uzate, utilizate, uzitate, roase la coate, cu genunchii stâlciți și umbli prin lume.Ce să vezi? Aceleași ființe mai aspre cu ceilalți, cu sine, defel.Bunăoară, sinceritatea, fără bunăvoință, roade ca un acid.Și drumurile sunt cele care sunt, pe acolo ne întâlnim uneori și mai schimbăm vorbele, rar cu fapte de suflet și inimă, unde sari iute în șa și alergi peste jaloanele de trestie ale îndoielii: poate că spune ceva, oare ce spune?
Pruncul, în leagăn, de foame spune au. Rămâne flămând? Ne citim până se tocește vederea și cu ce ne alegem?
Iată ce fac- rostesc discursuri, cu mine de față, ca și cum aș rostogoli un bulgăre de zăpadă, învelit în foi de ceapă, prin piper- cine să guste?
Cu mine însumi vorbesc.Ai sesizat că încerc ceva nou- ce aveai de făcut? Eu nu știu de exemplu despre care clișee vorbești. Ultima strofă dezlipită nu face mulți bani, dar incorporată în poem este decisivă. Asta este părerea mea. Cu tine pot să vorbesc, pentru că amândoi suntem în progres cu noi înșine, asta e partea pozitivă, să nu uiți.