Poezie
Absent
1 min lectură·
Mediu
Deseori plec de lângă tine cu gândul-
Mă iau după cai verzi cu frâu cu
Zăbală de os de greiere,
Asemenea unui cantonier orb-
De-alungul șinelor de cale ferată ale amintirii.
Alteori rămân cu privirea în gol
Și îngroș rândurile tăcerii-
Să se vadă cât am plecat.
Vinovată e pasărea care bate în craniu
Ca într-o coajă de ou amnezic.
Ea îmi desprinde vorbele de pe meninge
Și le îndeasă în urechi-
Le aud piuind ca pe niște puișori
De obuz galben.
În timp ce viața trece
Ca un tren siberian-
Cu șuier de șarpe în ierburi.
De la fereastra ultimului vagon
Îmi faci semne și nu înțeleg:
Cine ești să îmi sperii
Herghelia cailor verzi?
053.158
0
GP