Poezie
poem
în memoria părinților mei
1 min lectură·
Mediu
Doamne Tu i-ai văzut când erau singuri
în satul prafului săltat de vânt pe uliți
lipindu-și pieptul ca împunși de suliți
la gardul crenelat cu ulcele și linguri
cum ascultau amurgul care trecea pe lângă
scuturându-le anii în pragul răbdării
cum îi albeau pe creștet ninsorile sării
niște oameni loviți cu darul să plângă
au plecat din lume prea-departe-dușii
în țara presupunerii lui azi pe mâine
și-au însemnat cărarea cu firmituri de pâine
poate s-or întoarce la pulpana ușii
dă-le Doamne focul cel fără arsură
că au pornit și le-ai primit avântul
dacă rămân cu frigul dacă rămân cu vântul
nici ei nici floarea-n măr nu mai îndură.
002665
0