Poezie
Ploaia
1 min lectură·
Mediu
Plouă de niște zile reci ca fierul
și omul șade sub lumina stinsă a țigării fumegânde
prins în gânduri neștiute
își descoperă letargic fața unei guri fără surâs.
Cel care își iartă tălpile
atâtea greșeli a făcut că a uitat ce trebuia să fie
încearcă să dreagă Ireparabilul
iar fumul îi desenează șters conturul prețios al Inutilității
rezistă aici ca scârțâitul enervant al unui scaun vechi.
Nu-i nimeni să asculte glasul cuvintelor sale
e vremea în care săracul de fapte bune
poate să facă lucrul ușor al mâinilor-
oho, mângâierea, câtă bucurie aduce!
001.394
0