Poezie
poem
1 min lectură·
Mediu
Am ajuns la capătul nopții
un om ridică bariera să pot privi cerul-
creștetul înstelat al lumii nu-mi destăinuie gânduri
strâng aer în pumni și e atât de puțin
nici această ploaie nu-mi aparține
cum șinele de cale ferată niciunui tren -
e un cântec fără refren ploaia asta
sunt un chaplin aton hipnotizat de șuruburi
cu mâinile-n cheile burniței;
lovesc balonul imaginar prins în băltoacă
și stropii se împrăștie ca niște dinți gălbui
eu ce să fac dacă toate gropile stau cu gura în sus
să notez în carnet fără grabă
măsurile unei frunze picurătoare?
mă bizui pe ea să reziste
unui clan de omizi
unei ploi cu acizi-
la întrebările apei ridică din umeri!
023.191
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Mihalache
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 116
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Mihalache. “poem.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-mihalache/poezie/14060319/poemComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DȘDistincție acordată
DȘDaniela Șontică✓Un poem cristalin ca picăturile de ploaie - care, deși nu aparțin poetului, nu aparțin nici altcuiva. Sunt câteva imagini care rămân după citire: aerul strâns în pumni, stropii care se împrăștie ca niște dinți gălbui... Dar cel mai tare rămâne în memorie începutul, acea barieră ridicată spre a se vedea cerul. De acolo poezia.
0
VMDaniela Șontică,
Mulțumesc pentru vorbele bune și semn!
Mulțumesc pentru vorbele bune și semn!
0