Poezie
poem
1 min lectură·
Mediu
Am ajuns la capătul nopții
un om ridică bariera să pot privi cerul-
creștetul înstelat al lumii nu-mi destăinuie gânduri
strâng aer în pumni și e atât de puțin
nici această ploaie nu-mi aparține
cum șinele de cale ferată niciunui tren -
e un cântec fără refren ploaia asta
sunt un chaplin aton hipnotizat de șuruburi
cu mâinile-n cheile burniței;
lovesc balonul imaginar prins în băltoacă
și stropii se împrăștie ca niște dinți gălbui
eu ce să fac dacă toate gropile stau cu gura în sus
să notez în carnet fără grabă
măsurile unei frunze picurătoare?
mă bizui pe ea să reziste
unui clan de omizi
unei ploi cu acizi-
la întrebările apei ridică din umeri!
023170
0
DȘ