Poezie
poem
lipsa unei petale sau locul de unde a pornit visul
2 min lectură·
Mediu
septembrie vechi
curățat de săpunul umbrei am ajuns în pragul înserării
acopăr faptele cu pasta incoloră a zilei încă le văd
din codrul de pâine vin păsările flămânde ce să le dau?
mi-ai închis fereastra și ai luat geamul pe unde să scot creștetul
ricoșeul luminii plia durerile în paharul cu apă era liniște
eu cel condamnat să adun ploaia în plete m-am așezat în fața ta
răsucind un buchet alb o petală s-a rupt și a căzut inexplicabil
mi-ai spus -tu care ai vândut cuvintele din vârful limbii pe nimic
și ai tăcut la toate provocările
învață-te să tragi cu urechea un car de vorbe goale
și să nu le spargi pe acelea cu miez
am înțeles să trăiți
am desprins peticele de pe coaja oului fiert
le-am lipit în țări și continente
ca unici ambasadori ce eram am declarat pacea
picăturile de cafea au evadat prin fereastra închisă
s-au scurs pe marginea cănii și au desenat o deltă
peste care iată zboară păsări exotice
rătăcite mâinile tale silindu-se să acopere lipsa
ai rupt jumătate din tăcerea proprie
mi-ai întins-o privindu-mă lung prelung
întoarce-te în locul de unde a pornit visul
astăzi împingem unul spre celălalt firimiturile
ca pe niște gâze mici
001550
0