Poezie
o voce mi s-a așezat pe umăr
1 min lectură·
Mediu
eu și numele meu ne-am trezit în toiul ninsorii
pe aceeași pernă de nea
ne-am potrivit pesemne de umblăm de atunci împreună
o voce mi s-a așezat pe umăr și
mi-a spus că știe genul de întrebare la care nu am răspunsuri
că este asemeni uitucilor
care privesc peste cîmpurile vraiște ale începutului de mileniu
dincolo de gardul orizontului unde gîlgîie asfințitul
acolo vede că pămîntul este o pasăre tăiată
și vrea să plece pe meleagul bun de mîncare
părerile de rău mi-au facut poteci în carne că nu l-am lăsat
acasă îl așteptau proaspete guri de hrănit
urechi înfrunzite scuturau sunete lungi
uneori le apăsa cu fereastra
să ronțăie cocenii furiei
n-o sa ajungi mai departe de podul palmei printre degete îi spuneam
cum oamenii ridică vîrstele mari cu puterile din ce in ce mai scăzute
tot așa este posibil
să te înfrupți din umbra alungită a zidului
din visul cărămizilor lui
să pleci cu pomeții arși de vîntul din sînge
acolo unde ochii tăi
încoronați cu pleoape
nu stăpînesc realitatea
ce bolborosea apa in țevi?
022.795
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Mihalache
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 177
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Mihalache. “ o voce mi s-a așezat pe umăr.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-mihalache/poezie/13914884/o-voce-mi-s-a-asezat-pe-umarComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
VMIoan-Mircea Popovici, multumesc pentru citire si comentariu, felicitari pentru cum l-ati ajutat pe Pasa sa-si scoata cartea!
0
îți las semn obosit
că
mi-a fost dor
de urmele tale
prin satul agon(i)a
\"ce bolborosea apa in țevi?\"
după liniștea întâlnirii cu vocea
care le știa pe toate
ai plonjat lângă
spuma zilelor
unde Vian
pescuia pești
la robinet
ți-am arucat doar o bilă
ea se va rostogoli singură
ce bolborosea?
la noi poate bolborosi multe
poate bolborosi
un apus repetat
un răsărit răsturnat
poate fi un nod de șoapte
tăiat de-o sabie
sau poate:
\"o voce mi s-a așezat pe umăr și
mi-a spus că știe genul de întrebare la care nu am răspunsuri
că este asemeni uitucilor
care privesc peste cîmpurile vraiște ale începutului de mileniu
dincolo de gardul orizontului unde gîlgîie asfințitul\"