al oaselor licăr înmoaie întunericul

Este aici un discurs poetic mai limpede ca altădată, eliberat de o anume închidere autistă. observ că s-a renunțat și la abundența de comparații, prezentă în unele texte, fapt ce scădea valoric întregul. desriptivismul se concentrează aici pe interior, pe procesele cognitiv-afective (altfel spus, există o anume cerebralizare discursivă), dorindu-se, parcă, o eliberare de tumultul contrariilor ce asaltează ființa. Cu un ochi spre un cer obosit, poetul caută clipa de grație care să-i dea posibilitatea deschiderii ochiului interior. Chiar dacă protejează \"identitatea aceasta zburlită de pe meninge\", este singura șansă de a pătrunde, fără a întina, dincolo de \"iarba scurtă a vederii\". Adică să aibă acces la \"vederea de dincolo de vedere\".

Bun regăsit, Vasile Mihalache.

P.s. Mi-aș fi dorit atât de mult volumul tău de versuri, însă nu am știut cum să te contactez, pe aici neapărând de mult timp. Ești unul dintre poeții pe care i-am descoperit aici și mai cred în ei.

Pașa, aștept o adresă unde să-ți trimit cartea.
Mulțumesc pentru vorbele bune.

Vasile, nu am adresa ta de e-mail. Caută în pagina mea, la biografie, adresa mea de e-mail și scrie-mi. Astfel voi ști unde să-ți trimit datele. Mulțumesc anticipat!