pelerini la peștera Sfântului Ioan de la Prislop

inși coborâtori devreme din blocurile gri puțin mai târziu din autocar și de demult din rai căutători de umbre în veacul soarelui-răsare ne-am înegrit pe dinăuntru aidoma stâncii umblăm după detergenți pentru o minimă curățenie morală pe suișul muntelui printre crengi fără rod spre (în)altă culegere intrăm câte 6 în peștera scobită de mâinile sfântului timpul scurt ne îndeamnă să devenim succesivi și urgenți abia atingem pereții tavanul inspirăm aerul răcoros sărutăm chipul fumuriu din icoană luminat de muguri de sfeșnic izbăvit prin simplitatea sacră a nevoinței nimic altceva material și cuvintele rugilor rostite în gând scapă în apa ușoară a ochilor aici încă miroase a caș dulce sufletul de lapte al celui împușcat ca fiarele de dincolo de prăpastie ne însoțește până departe