Poezie
Ziua a patra
și a fost seară... și a fost dimineață...
1 min lectură·
Mediu
Pășesc încet, ca noaptea printre stele,
palma mea dezmiardă raza candelei
din inima ta,
încet-încet
respiră luna,
printre secunde de argint
desfăcute în petale diafane.
Îmi sprijin fruntea de pașii tăi de umbră,
gestul timid reface prima dimineață a lumii
în durerile nașterii,
aripa nopții te caută
în inima Universului.
Tăria cerului îmi luminează noaptea
sărutându-mi gândurile pe inimă,
Cârmuitorul zilei și al nopții mele
topește gândul în valul luminii.
În vine îmi râde vorba tăcută,
reunind soarele cu luna
în sens invers acelor de ceasornic.
Trecut-au veacuri, în valuri zbuciumate...
Misterul cerului coboara în privire,
o mână sculptează
iubirea pe o piatră,
clipa furată în mii de așteptări
se resemnează în discul lunii,
zâmbetul se ascunde
în căușul de foc al literei-inimă.
Asa visam, dar nu ti-am spus...
Visam vatra caldă
a stelei de pe fruntea ta
și ai fost tu,
și am fost eu,
împletindu-ne razele
pe o petală de trandafir
în prima dimineață a verii.
și am fost eu... și ai fost tu...
Decembrie si Freelancer
Către >>>> Maria Prochipiuc [Decembrie] - Ziua a cincea
033438
0
Ziua de ieri e tot un AZI, nicicând un strigăt de durere… o floare de cireș … pentru început un pretext, încet, încet începi să crezi în idée…timpul trece prin tine înflorind migdalul, dacă nu te lași sedus de ritm, urcușul îți va fi ușor, privirea cerului se va oglindi în inima ta. Pământul este sublim. Cu iarba mâinilor îți voi țese vise… totuși un vis ne desparte… umbra va tresări în ram… Să nu tulburi lumina din nașterea care doare, e doar taina timpului și înainte de toate vei scrie chiar și pe-nțelesul pietrelor…