Poezie
Locatar
1 min lectură·
Mediu
Înainte stăteam la o casă,
De pe str. Vieții, nr 13.
Era micuță, fără geamuri sau etaj,
Iar acoperișul era slab
Într-o zi m-am mutat
În cealaltă parte a orașului -
Chiar drumul a fost dificil.
Cand treceam străzile
Cât p-aci să mă lovească mașini
Care merg pe fericire.
Nu m-au nimerit.
Însă am fost strivit de câteva ori
De niște camioane mari, grele
Care utilizau tristețe.
Așa am pierdut pe drum
Tot ce luasem cu mine,
Acum stau pe str. Morții, nr 6.
E o clădire mare, un fel de azil
(de bătrâni, de bolnavi, ce vrei tu),
Chirie n-avem,
La fel cum n-avem nici cheia de la ușă,
Și stăm aici închiși.
Căldura e mare, simti că arzi,
Căci toți țipăm unii la altii,
O hărmălaie, o nebunie, dar...
Pană la urmă ție ce îți pasă?
012964
0
Lucian, slefuieste cuvintele, asa cum ai lustrui argintul prea coclit..
Simburele tau exista, grijeste de el si fa-l sa radieze ca albastrurile femeii din tine, pe care o iubesti.
Poezia ta ascunte o anume fragilitate si sensibilitate, albastrurile sunt pregnante, ai suprafete cu forme fin rotunjite in poezia ta. Da cu sticla de pamant! Sa se faca tandari! Nu lasa tu semnele sa se joace cum vor ele printre cuvintele tale..
Spun asta pentru ca stiu sigur ca inainte de calatoria mea la iasi te-am citit, si acum te regasesc printre cuvinte risipite parca asa cu buna stiinta..
Te mai citesc si maine..:)