Vasile Adrian-Daniel

Trecu o săptămână Mai greu decât o lună. Te văd a mia oară Lacrimi cad în călimară. În brațe te strâng Pe umărul tău plâng. O mână-n al tău păr, De frig te acopăr.

Dragă suflete efemer, Poza ți-am lipit-o de cer... Privește în sus, știu, e greu, Să crezi c-am ajuns pan\' la el. Dar, îngerii m-au ajutat, Pe aripile lor m-au purtat, În cuie

Trezit de dimineață, singur în colțul mesei, Stând în aburii fierbinți ai cafelei 3in1, Sorbind-o cu grijă pe buzele uscate și crăpate, a gurii mele. Un nor de abur format deasupra cănii,

Lacrimile-ți cad pătând, Sufletu-mi decolorând. Brațele-mi stau deschise, Mi-apari pe nori și-n vise. Ploi de stele văd căzând, Lupii la lună urlând. Câte-o clipă trecând,

Soarele apune. Luna se suprapune. Greieri, licurici încep să sune. Nu e ficțiune. În peisaj, un foc de cărbune. Ardeau vise, fumegând profund, Se ridicau spre cerul strâmt.

Frații-mi sunt prezenți Părinții-mi sunt absenți. Un oftat mai țin în piept, Nu mi-a rămas decât s-accept... Banii le-aduc fericirea, Casele împărăția, Totul o să piară, Și

Nu-ți lăsa ochii să-ți ruginească-n lacrimi Atunci când te simți acoperit de patimi. Te uită-nainte, așteaptă și-ai să vezi, Și cu ochii deschiși, poți chiar să și visezi. Apoi închide-i

E toamnă, e noapte. S-a întunecat devreme. La lumina lumânării, Stau și scriu poeme. Noaptea te simt, Mă mângâi pe gene, Ziua te văd, Culegând ciorchini de stele. Lacrimi în

Acolo unde ești, Știu că m-auzi, mă vezi, Îți fac cu mâna în fiecare zi. A trecut ceva timp de când nu mai ești, Dar eu tot te văd, în patul meu, deci ești. Îți aranjez perna lângă

zalQt, eu sunt! Cel pe care l-ai visat. Acum că ești aici, Dă-mi voie să te-ntreb, Chiar e-adevărat? Mi-ar plăcea să cred Că acum visez și eu, Căci în ultimile nopți Adorm și

Dragii mei, Þin a vă mulțumi de-acuma, Tuturor acelora care veți sta La moartea mea lângă mine. Acelora care îmi vor înconjura sicriul, Și mi-l veți purta în lacrimi. Toată stima

În mine se las-o tristețe, Prezentul pentru mine e rece, Trecutu-l gust și-mi provoacă sete, Fericirea o văd și-o las să plece. Nu-mi pasă, ce dacă trece... Din urmă-mi culeg pașii

Ceru-i viu, asfaltu-i crăpat, E târziu, noaptea s-a lăsat. Corpul meu ușor, ușor prin pat se-așterne, Tâmplele-mi sunt sărutate de două perne. Minte mea-i pe după gratii, Ei îmi aruncă

Ușa, scara-n spirală...din casa ta. Ușa, perdeaua din geam...în camera ta. Perna, cearceaful...de pe patul tău. Tu, eu...noi. Muzica de pe fundal, Îmi ghida mâna prin părul tău...pe

Ninge pe Navigației... În fața porții o Dacia 1310 acoperită de zăpadă. Pe geam stau pleoștiți fulgi rătăciți. Copacul din fața curții a îmbătrânit, e albit de vreme. Mă uit pe geam la

Mă simt așa de bine Îndrăgostit de tine, Îmbrățișat mereu Uit tot ce este greu. Mă simt așa de bine Știind că-s lângă tine, Trupul tău sub soare Arde ca o lumânare.

Singur pe lume aș vrea să fiu, Să nu mai știu de nimeni viu. Singur să fiu pe-această lume, Fără să văd și alte umbre. Singur în lume aș vrea să fiu, Cât mai departe în pustiu...

Îți scriu dintr-un sfârșit de toamnă, Și un început de iarnă... Scriu din a toamnei măiestrie, Din prea cunoscuta ei mândrie. Ploile, frunzele, toate dispar, Iarna, fantome de nea

Te rog așteaptă, am să vin iară, Din nou să gust o noapte amară, Să-ți legăn lacrimile în palmă, Ca odinioară... Când te priveam sub stelele de vară. Sub genele tale se-ascundeau

Nu ți-am mai scris de mult... Am crescut mare, chiar adult. Nu credeam c-am să-ți mai scriu, Decât o dată, aproape viu, Să-mi aduci acel sicriu... Dar încă nu... Nu, nu vreau o

Salut! Ce faci? Crezi că ai putea cu toamna să mă-mpaci? Poate tu n-ai observat, Timpul cu nisipu\' s-au certat, Soarele de pe cer...a plecat, Norii de ploaie lumea au udat,

Auzit-am c-ai plecat, În urma ta am alergat. Să-mi iau la revedere, Să nu uit dulcea-nvăpăiere. În trăsură te-ai urcat, Și calul a galopat... Afară plouă și e frig, În poeme eu

Un copac, pe-o stradă, aproape defrișat, Îmbrățișat de vânt și de păsări asaltat. Vârful lui, gâdila norii pufoși ai cerului. Ramurile goale, se lăsau în jos agale. Așa tablouri foarte