Este oare Nemurirea,
Șansa de-a mai fii copil?
Mulți nu știu ce-i ,,aia,, mamă,
Pentru alții-i doar un chin.
Și e doar copilăria,
Vremea când avem puteri?
Iar apoi doar clipa morții
Ne mai
Adriana, nu fii tristă!
Știi că e păcat.
Tu, fetița optimistă,
Zâmbetu\' mi l-ai redat.
Tu ești floarea care dă lumină,
Orhideea din grădină.
Tu ești zâna care dă speranță...
Tot ce e mai
Ești fata visurilor mele,
O stea pe ceru-ntunecat...
Ești artă vie printre ele,
Ești zâna bună ce-am visat.
Din veci o lume-ntreagă
Te caută ne-ncetat.
Cu toții ,,plang,, să vadă,
Un chip
Dinspre mări, dinspre oceane,
O făptură vezi plutind...
Fără vlagă, fără stare,
Ca un viscol rătăcind.
Doarme. Somnul cel de veacuri
Ce ia fost încredințat,
Când o vrajă din
Cine este ființa, care
Din petala unei flori
Îți aduce-o dezmierdare
Și prin buze-ți trec fiori?
E Otilia! Regina
Florilor și-a Dragostei,
Spiridușii se adună
La auzul vocii Ei.
Viața e precum un lagăr.
Suntem prizonierii Ei.
Si de crezi, că vei fii liber,
Toți se-ntreabă: ,,Tu ce vrei?,,
Nimeni nu te înțelege.
Nici nu-ncearcă, nici nu vrea...
Ba, mai mult: vor să te
Doamne Sfinte! Nu mai pot.
Sunt bolnav, mă doare tot.
Prietenii nu mă-nțeleg,
Nu mai pot nici ,,chiar,, să merg.
Nu mai pot lega cuvinte,
Vorbele-s de-acum... Morminte.
Alexandra, draga mea,
Tare mult mi-ar mai plăcea
Să fiu fată- așa ca tine,
Să umble băieții la mine,
Să merg mult la discotecă,
Să dansez, să fiu vedetă.
Daaaaa?
Las\' că vezi tu
Rândunică, rândunică,
Ești atât de mititică...
Ochii-i ai așa de mici,
Parc-ar fi niște furnici.
Rândunică, rândunea,
Tre\' să stai în țara ta.
Nu poți merge la plimbare,
Până... toamna
Occidentul
Cine ești Tu? Să mă judeci,
Pentru alții ce-au făcut,
De rușine omenirea
Și trăiesc doar în trecut.
Nu poți fii decât un Demon,
Antihristul dintre noi...
Să-l
V