Vali Slavu

Eugen, și mie mi-a plăcut ce a ieșit. Nu întotdeauna sunt mulțumită de textele trimise la concursuri. La proza aceasta țin mult, deoarece e o modalitate de revoltă față de birocratizarea învățământului. Nu exagerez dacă afirm că în (să zicem) zece ani nu am adunat atâtea hârtii, ca în aceste luni. Și bibliorafturile devin, pe zi ce trece, mai neîncăpătoare...
Pe "finul Pepelii" l-am introdus, din motive... strategice. Doar festivalul se numește "Povestea vorbei". :)
Mulțumesc pentru aprecieri și scuze pentru întârzierea răspunsului!

Vă văd în leagăn de chitară
Cu chipul trist și obosit
Și înțeleg, a câta oară,
Că poantele v-au adormit...
(Eugen Sfichi)

Dacă erai și tu la Vâlcea, altfel stăteau lucrurile...

S-au spus catrene amuzante,
Dar nu am adormit chiar tun,
Căci numai ale tale poante
Sunt... somniferul cel mai bun!

Ai dreptate, în fotografia aceea, zici că ni s-au înecat corăbiile. :)

Am corectat. Numele celor din juriu le-am copiat întocmai din programul festivalului. Cele două greșeli au fost din neatenție. Mulțumesc pentru atenționare!

Maria, te invidiez pentru că ai ieșit la pensie și nu ai mai prins această perioadă tristă din învățământ, în care în centru atenției nu mai sunt copiii, ci hârtiile. Numai cine lucrează în domeniu mă poate înțelege. Începutul de an școlar a fost pentru mine un coșmar. Am adunat bibliorafturi întregi de hârtii (toate cu număr de înregistrare, semnate, ștampilate) care nu folosesc nimănui, cu atât mai puțin copiilor. Oare, își închipuie cineva câtă muncă a fost în spatele acelor teste inițiale (cu rezultate deloc relevante, în condițiile în care s-a anunțat în presă și la televizor că nu se trec în catalog, și copiilor nu le-a păsat ce notă iau)? Dacă mi-ar fi plăcut să-mi petrec viața între dosare, m-aș fi făcut notar sau altceva, nu dăscăliță. Mereu se mai înființează câte o comisie, mereu se mai inventează câte ceva, cum ar fi centralizarea zilnică a absențelor (pe materii!) și postarea lor pe site-ul inspectoratului (bine, măcar, că nu-s în locul „fericitei” colege care are această sarcină). Nu am făcut niciodată caz de faptul că nu suntem plătiți așa cum ar fi normal, în condițiile în care sunt atâtea alte categorii sociale și mai defavorizate. Dar acum mă îngrijorează faptul că timpul meu pentru a mă ocupa de copii devine tot mai puțin. Sunt tot mai obosită și mă tem că voi ieși învinsă din lupta cu… hârtiile.
Domnule Geafir, citind ce i-am răspuns doamnei Maria, veți înțelege de ce textul de față e râsul-plânsul. Se apropia data limită de trimitere a textelor la concurs și eu nu aveam nici timp, nici starea de spirit necesară ca să scriu. Așa s-a născut această proză care reflectă niște realități dureroase. Dascălul Anton Pann nu se trezea la 3 dimineața, să-și scaneze hârtiuță cu hârtiuță, pentru a-și pune portofoliile pe CD. Nici nu-și cheltuia banii pe cursuri de formare, ca să adune credite la dosar.
Vă mulțumesc pentru lectură și pentru că v-ați spus părerea!

Vă mulțumesc pentru lectură și pentru semnul lăsat! Mă bucur că v-au plăcut epigramele mele.

Dacă e vorba despre locuitorii Petroșaniului, sunt vecinii mei, nu ai tăi! :)

Marius Bartiș, Petru Miloș, Sorin Olariu, vă mulțumesc pentru opinii, aprecieri, destăinuiri! :)

Eugen, tu zici zâmbet amar, eu aș zice… horror! :) Tema a doua (Cu ce dascăl lăciuește / Așa carte-alcătuiește)ne-a cam pus în încurcătură. Unii au înțeles prin acel „lăcuiește”… locuiește. Eu am interpretat așa: lăcuirea, care este ultima etapă a finisării unui obiect, prin analogie, devine „șlefuirea” caracterului copiilor. Deci, cum e dascalul, așa sunt și elevii. Sau, altfel spus, "Cum e turcu-i și pistolul".
Nu știu dacă epigramele au fost „pedepsite” cu un premiu. Am fost invitată la festival, dar a mai existat o secțiune de proză umoristică.
Nelu, acele trei epigrame mi s-au părut și mie mai reușite. Asta e...
Vă mulțumesc amândurora pentru semn!

Nelu, dacă e așa, lucrurile se schimbă. Nu trebuie să-mi aduci dovezi, te cred pe cuvânt. E clar că îmi joacă feste cultura generală. :)

Eugen, mă gândisem la toate sensurile, dar nu știam de vreo situație în care Păstorel ar fi fost turnat. Între timp, s-a lămurit situația. Cică există. Probabil tu ai scris comentariul înainte de a-l scrie eu, dar a apărut mai târziu, din cauza nivelului. Cu siguranță, câștigând încrederea domnilor editori, vor ajunge și replicile tale la timp. Încrederea noastră, a celor care te-am cunoscut la Cluj, ai câștigat-o.

Cunosc destul de bine (zic eu) biografia lui Păstorel, dar nu știu să-l fi turnat cineva. Poate i-or fi turnat vreo statuie, post mortem. Poanta cu "turnatul" avea succes dacă se referea la un personaj oarecare sau dacă ar fi existat o situație în care Păstorel să fi fost turnat (denunțat, pârât, reclamat). Părerea mea, desigur.

Te felicit și eu (chiar dacă mai târziu) pentru premiul obținut! Evident, din grupajul tău nu putea lipsi tradiționala epigramă despre soacră (știi tu de ce). Pesemne, soacra ți-a purtat noroc.

Ingenioase ideile din ultimele două epigrame. La "Secretul celebrității" cred că poanta ar fi avut și mai mult impact dacă era vorba despre un contemporan. "Sacrilegiu" este, după părerea mea, sub nivelul celorlalte două.

Citind acest poem declarat autoinvectiv, am remarcat puterea… inventivă a autorului. Trecând peste formula de început – care mi-e necunoscută, probabil am lipsit la lecția respectivă :) – este remarcabil cum ați extrapolat. Cu piciorul de pod de la Adsincani m-ați dat gata. Interesantă atmosfera mioritică de la început (evident, gura de rai presupune și existența unui picior de… pod) iar jocul de cuvinte cu zeii buzunarelor în Europa și zeii Europei în buzunare(le noastre) este grozav.

Eugen, dacă doamna respectivă este arheolog, are toată admirația mea. Visul meu a fost să devin arheolog, dar n-a fost să fie.
Pentru tine și pentru toți cei care vor mai trece pe aici, mai postez câteva fotografii.


La masă cu Viorel Gârbaciu, caricaturiștii Costel Pătrășcan și Leonte Năstase – concentrat să schițeze caricatura unei „tinere fotografe” (sic!)


Și două personaje care nu mai au nevoie de prezentare… :)


Uite că nu-i chiar atât de grea, cum credeam!…


Trei vorbăreți la... Masa tăcerii


Caricatura făcută de Julian Radu, cu care să-mi ameninț elevii, când nu sunt cuminți :)

Uite că mi-a luat-o Nelu Gârda înainte. Și mie mi-au plăcut cel mai mult cea cu legea lui Newton și cea cu furnica. Interesantă și subtilă și cea cu Lăpușneanu. Desigur, prea subtilă pentru cei care nu cunosc replica. E un grupaj bun, te felicit că ai reușit să-l scrii! Eu nu am reușit.

Eugen, având în vedere numărul mare de participanți și numărul mic de premii (trei), șansa de a avea ghinion este mult mai mare decât șansa de a avea noroc. :)
Eu consider că am fost norocoasă, pentru că m-am orientat bine și am trimis materiale la o secțiune unde concurența nu a fost atât de mare. Anul trecut am trimis fabule (bune, zic eu) și nu am obținut vreun premiu. Apropo, când mi-a venit rândul să iau premiul, dacă tot m-am văzut lângă microfon, nu puteam să nu zic și eu ceva. Așa că am recitat o fabulă (cea cu morala "O furnică duce-n spate / Patru trântori jumătate"). Domnul Spiridon Popescu, care fusese în juriu, a spus, în glumă: "Trimiteți-o la anul, și sigur luați premiu cu ea!" Nu se aștepta la răspunsul: "Am trimis-o anul trecut."
Epigramele tale (pe care le voi citi imediat) au fost încadrate la poezie deoarece nu ai selectat "epigramă". Vezi, dacă postezi rar, nu te cunosc comenzile. :)
Cât despre fotografiile mele, chiar am avut de gând să le postez separat și (pentru că suntem pe un site literar) să scriu câte o epigramă pentru fiecare. Dar de unde atâta timp?

Dane, îmi pare rău că domnul Petrone a rămas fără mobil. Gara de Nord este unul dintre locurile unde trebuie să fii cu ochii-n patru. Or, dumnealui era obosit, deci victima perfectă.
Îți mulțumesc pentru aprecieri, dar ai cam exagerat. Umor am, dar pricepere în arta fotografică mai puțină. La ce aparat deștept am, nici nu prea e nevoie să mă pricep. Glumesc, desigur. Realitatea e că nici nu mi-am propus să excelez în acest domeniu. Fotografiile s-au adunat în timp și mi-am zis că e păcat să nu le trimit la concurs. Postez aici trei dintre ele:







Nelu, tu te-ai bucurat anul trecut și de castane. Uite că anul acesta nu au mai dat… Și îmi plac la nebunie.

Ottilia, îți mulțumesc pentru că ești mereu cu sufletul alături de noi!

pentru "maratonul" literar la care ai participat. Am văzut articolul când l-ai postat, dar atunci m-am uitat, în grabă, doar la fotografii. De când a început școala, sunt înscrisă și eu, fără voie, la un "maraton" de neimaginat, care-mi răpește mult timp. Acum, într-un respiro, am apucat să citesc articolul, care este scris în aceeași manieră specifică unui jurnalist înnăscut.
Te felicit! Îi felicit și pe organizatorii festivalului gălățean, pe premianți și, nu în ultimul rând, pe Ion Ruse pentru primirea călduroasă pe care v-a făcut-o!

Mă opresc pentru câteva minute din întocmirea munților de hârtii inutile, pentru a mă relaxa nițel, aici. Am restanțe mari, de când a început școala citesc puțin. Mă bucur să te regăsesc plină de vervă, ca de obicei, descriind efortul „sisifului” din tine. Deh, fiecare cu bolovanul lui. Unii rostogolesc sentimente, alții munți de documente școlare…
:)