De ce ți-e frică nu scapi!

Pe aleile grădinii, se plimbau oameni fără griji. Văzând splendoarea acelui loc și fețele fericite ale oamenilor, e ușor de înțeles că ne aflăm în Rai.
Liniștea se întrerupse atunci când poarta cea mare, de la intrare, se deschise brusc și își făcu apariția un bărbat speriat, plin de vânătăi și de cucuie.
- Tu nu știi să bați? îl dojeni Sfântul Petru.
- Ba știu, dar nu am voie. Altfel, crezi c-aș mai fi ajuns aici? Uite, cucuiul ăsta e de la un telefon mobil, care zbura prin clasă, tocmai când am apărut eu în ușă. Normal, că doar de-aia e mobil… Iar mâna stângă… O, dar m-am luat cu vorba și nu m-am prezentat: sunt profesorul Ghinionescu.
Sfântul Petru consemnă într-un catastif datele noului venit și îl puse să semneze.
- Doamne, și aici aveți condică de prezență? îngână profesorul în timp ce semna. Dacă aveți și alte documente pe care trebuie să le completez, încep să regret că nu am ajuns la… concurență.
Sfântul Petru îl privi nedumerit și, fără să-i răspundă, îl trimise la plimbare.
- Chiar pot să-mi încep activitatea, fără să semnez foaia de parcurs, regulamentul de ordine interioară, fișa postului?…
Văzând mirarea de pe chipul interlocutorului său, adăugă:
- Știți, infarctul din cauza căruia am ajuns aici mi se trage de la planificări, teste inițiale, matrice, fișe de interasistență, tabele cu activități extracurriculare, cursuri de formare continuă, lucrări pentru simpozioane și sesiuni de comunicări, măsuri remediale, de stimulare a progresului, de asigurare a performanței…
Bucuros că a ajuns – în sfârșit – în raiul visat, fără munți de documente de completat, noul locatar porni la plimbare, pe una dintre alei. Auzind, în depărtare, o melodie, se îndreptă într-acolo. Găsi pe o bancă un bărbat care-i părea cunoscut, cântând la alăută. Văzându-l, acesta se opri din cântat și îl pofti să se așeze lângă el.
- Ești nou venit, nu? Eu sălășluiesc aici de peste două sute de ani. Sunt Antonie Pantoleon-Petroveanu.
- Eu sunt profesorul Ghinionescu.
- Ghini, Ionescu – zise Anton Pann, șugubăț – dar văd că nu arăți chiar ghini!
- Lovitura din frunte e de la oglinda unei eleve, care a zburat în capul meu, când am invitat-o la tablă. Era nervoasă că o deranjasem tocmai când se farda.
- Învățătura dată rău se sparge în capul tău…
- Vânătaia de la ochi o am dintr-o pauză, când am încercat să despart o elevă care se bătea cu o profesoară, pentru un băiat dintr-a XII-a.
- În certuri cine se bagă, păgubi trebuie să tragă… Dar, ia spune-mi, cum mai e viața dascălilor? Că și eu am fost, cândva, profesor de muzică religioasă.
- În anii electorali, ni se promitea că vom trăi mai bine. Și chiar nu ne puteam plânge… în fiecare zi am dus-o mai bine decât în ziua următoare.
- Un nebun făgăduiește și-nțeleptul s-amăgește…
- Uneori, am încercat să ne revoltăm, dar tot degeaba. Era prea târziu.
- Cască ochii la tocmeală, iar nu după ce te-nșală!
- Ne închideau gura imediat, când porneam câte un protest.
- De te latră un câine, astupă-i gura cu pâine…
- Cu cornuri, mai exact. Dar nu gura noastră, ci a elevilor care primesc lapte și corn. Noi am tot sperat să le dea și promisa miere, doar-doar ar fi curs în învățământ numai lapte și miere…
- Omul trăiește cu ce bagă în gură…
- Și piere cu ce scoate din gură. Trebuia să am mare grijă ce vorbesc…
- De multe ori limba taie mai mult decât sabia. Dar copiii cum mai sunt? Pe vremea mea erau tare respectuoși.
- Cei de acum sunt respectați și se respectă. Nu mai pot fi nici măcar certați, ca să nu fie lezați moral…
- Copilul nepedepsit rămâne neprocopsit… Am auzit că a fost mare scandal, astă-vară, cu un examen…
- Examenul de bacalaureat, așa se numește. Lasă, că nu l-au luat nici alții și au ajuns acum să facă pe lupii moraliști!
- Vezi bârna din ochiul tău și nu vorbi p-alt de rău! Dar și profesorii am auzit că nu s-au lăsat mai prejos la examenele lor.
- La examenele de titularizare, vrei să spui? Păi dacă acum ies profesori pe bandă rulantă… Nu tu ore de asistență, nu tu practică pedagogică… Și ne mai mirăm ce elevi formează?
- Cu ce dascăl lăcuiești, așa carte-alcătuiești.
- Iar dascălii cu vocație sunt prea ocupați ca să mai fie… preocupați. Au avut grijă cei de sus să-i îngroape în hârtii, să nu aibă mintea odihnită. Aleargă după puncte pentru dosar, mai ceva ca soldatul acela grec, la Marathon. Cândva se spunea că școala e cetatea științei…
- Științele sunt uși, iar cheile lor sunt cercetările.
- Ușile astea scârțâie rău, de o vreme, dar nu se aude scârțâitul până unde trebuie.
- Omul vrednic se face luntre și punte.
- M-am făcut și eu luntre și punte. Să pot supraviețui, mi-am mai luat un job.
- Nevoia învață pe om…
- Am lucrat ca ajutor de ospătar, într-un club de noapte, unde se pregăteau elevii de liceu pentru școala… vieții. Nu era bine, dar trebuia să strâng bani de încălzire.
- Nici unele nu sunt rele, dacă te deprinzi cu ele…
- Dacă știam că mor de infarct, nu mă mai temeam că voi muri de frig, la iarnă. Alți colegi mai norocoși au găsit elevi pe care să-i mediteze, contra cost. Norocul meu că n-am fost niciodată norocos, că ar fi trebuit să plătesc un impozit… Și când te gândești că este unul, la Hamangia, căruia nu i-a mai cerut nimeni impozit. Și meditează de mii de ani…
Luându-se cu vorba, domnul Ghinionescu nici nu băgă de seamă că Anton Pann dispăruse. Abia când auzi pe cineva strigându-l, observă că nu mai era pe aleea străjuită de salcâmi. Privi în jur și bănui că este pe patul unui spital. Glasul asistentei medicale îi confirmă bănuiala:
- A fost o operație grea, dar a reușit. Aveți un vizitator.
Ușa se deschise și apăru, în salon, șeful său de catedră:
- Păi, bine, colega, noi nu ne mai vedem capul de treabă și tu ți-ai luat concediu medical? Să te întremezi repede, că ai de centralizat rezultatele testelor inițiale!