Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

un animal pe care nu știam cum îl cheamă

2 min lectură·
Mediu
fabulos”, am exclamat
animalul se agață de picioarele mele
trece peste tolba cu crucifixuri
și înaintează în pofida împotrivirii mele
se oprește
se uită fix în mine
curiozitatea lui îmi amintește de o întâmplare
din care ieșisem cândva strângând în pumn pietre
curiozitatea lui seamănă cu ceva pe care
nu știu de unde să îl iau
o simt cum îmi apleacă brațele
ca o serigă cu lichid albicios
cum îmi îndoaie umerii
încăpățânați să mai asculte de mine
ochii i se rotesc ca două ace magnetice
spre un pol nevăzut
trece peste mine
ca peste un câmp de luptă fără strigăte
mă las învins.
animalul se întinde în mine
ca într-o pajiște cu iarbă proaspătă
niciodată nu am știut că pot să am atâta iarbă în mine
apoi îmi viseaza un vis așa de frumos…
niciodată nu am știut că pot să visez atât de frumos…
încerc să îmi amintesc ce a urmat
dar umerii, brațele și chiar pumnii se ridică împotriva mea
și îmi cer respectuos tăcerea
de atunci mă trezesc în fiecare dimineață
cu o tolbă de întrebări la picioare
am aerul că știu ceva, dar în realitate nu știu nimic.
un animal pe care nu știam cum îl cheamă
a trecut odată prin mine
ca printr-un câmp de luptă fără strigăte
001.291
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
214
Citire
2 min
Versuri
33
Actualizat

Cum sa citezi

Valeriu Sofronie. “un animal pe care nu știam cum îl cheamă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeriu-sofronie/poezie/1733297/un-animal-pe-care-nu-stiam-cum-il-cheama

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.