Poezie
rotundă cum era
2 min lectură·
Mediu
azi am fost martorul meu tăcut
am luat două pietre
și le-am așezat aproape de mine
de o parte și de alta eram eu
cel împărțit după rosturi și planuri
sau după cât de repede știam să revin
în punctul zero de sub castani
când le priveam cu capul aplecat spre mine
piatra cea mica părea că se întinde în umbra celei mari
așa ca un pui după ciocul părintelui risipitor
tocit în cojile pământului
am văzut asta și mi-a plăcut
apoi le-am pus în luciul unei ape
să își schimbe formele confiscate de cremene
apa se juca în ele
și chiar începuse să le deseneze drumuri în răspântii
am văzut din nou și iar am înțeles
făcut cum eram să nu am ochii în afara mea
nu îndrăzneam să le apropii una de alta
iar ele amânau să-și frângă în pumnii mei zodiile
le țineam ritualic în palmă
lăsându-le pe ele să mă ghicească până la sfârșit
ca o balanță ce își caută ecuația echilibrului
m-am îndreptat spre locul care împingea
soarele în ferestre
pietrele începuseră a se preface în piramide
iar spre vârf în cuvinte
o biserică mai mare decât pământul a căzut din ele
așa cum ne cade câteodată cenușa
în nașteri
rotundă cum era
piatra cea mare îmi furase chipul în ea
și a început să îmi fie destin
001252
0