Poezie
vinerea plouă
1 min lectură·
Mediu
în fiecare zi de vineri plouă…
cu picături galbene
cu picături mărunte
se vede că unele îmi știu numele
din moment îmi cad pe față ca un salut
dar nu asta este important
plouă și țăranii se bucură de parcă ar ieși
la plantat de Iisuși în crucile pământului
la noi prin orașe
doar asfaltul nu pare să sufere prea mult
din cauza umezelii
reumatism fac doar pietrele din genunchii bătrânilor
uitați serile în băile comunale ale memoriei
în dimineața aceea îmi trezesc visele
lâncezite în călătorii netrăite
și le comand procesul verbal al zborului peste cuvinte
nimeni nu pare să observe asta
toți merg prin ploaie
întrebând când vor cădea norii peste trotuare
de parcă ploile ar fi obuze trase din tranșeele cerului
doar eu îmi port umbrela
asortată cu culoarea cerului
niciodată albastră vinerea
001209
0
