Poezie
2022
februarie
2 min lectură·
Mediu
februarie
într-o suburbie a Moscovei
pe trotuare, prin cafenele
în spatele perdelelor apartamentelor
nicio siluetă de bărbat
dispăruseră toate ca la un semn
în megafoane tunau la fiecare sfert de ceas
reclame patriotice și la produse strict autohtone: votcă și va-trushki
în rest, balalaici siluit-vesele
autoritățile coseau buzele oricui
însă nu aveau cum și ochii
rămași lipiți pe cerul sângeriu
noaptea, luni de zile, șiruri de camioane tot cărau ceva
spre crematorii
se presupunea că sunt doar niște aspirații rămase mici
inutilizabile
într-o dimineață
îndărătnici, fulgii s-au oprit în aer
la nici doi metri de țărână
printr-un miracol
toate femeile din cartier au rămas
însărcinate
să nu plângă nici măcar în gând
bărbații lor, frații, copiii...
undeva, departe și nici prea
o fetiță desculță presăra grâu pe zăpada roșu-coagulat
să găsească tălpile bărbaților veniți intempestiv
drumul înapoi spre casă
unii deja nu mai aveau tălpi, însă
majoritatea credea că se află aici cu frunțile
mai ales cu degetele încleștate pe trăgaciuri fierbinți
pavatoare doar bunelor intenții
convoaie pestrițe se prelingeau spre apus
așteptând ca măcar de acolo
să mai răsară vreun soare, ceva
se zice din bătrâni că de Paști
se întâmplă o răstignire urmată inevitabil de
o înviere
invers n-ar avea cum
într-o suburbie a Moscovei
pe trotuare, prin cafenele
în spatele perdelelor apartamentelor
vântură ascuțită
iertarea
soarele răsare ca de obicei
doar din inima femeilor care
cu buzele, chiar și cusute, astupă
toate megafoanele reclamelor vrajbei
011535
0
"undeva, departe și nici prea
o fetiță desculță presăra grâu pe zăpada roșu-coagulat"
as renunta la final, la explicativul "reclamelor vrajbei", sa ramana doar megafoanele. se subintelege. felicitari. stea.