Poezie
équarrissage
1 min lectură·
Mediu
mă bate gândul
lovește numai la ficat
să nu lase urme
îmi cere vehement să renunț
la inutila zbatere să vă fiu
măcar într-un târziu
poetul
cel care vă rănește și apoi tot el
vă linge rănile
îmi voi purta biata mea alcătuire
la moara de oase
abia atunci îmi voi aminti
câte versuri frumoase
puteam răzui ca pe lozuri
de pe buzele voastre
mă consolează gândul (în pauza dintre pumni) că planeta
este doar un semn de punctuație
pe care îl voi folosi
la plecare
poarta-i întredeschisă deci
ca o supapă
cât să mai îndure și ficatul ăsta?!
abia acum am înțeles de ce Nichita
blondul meu de inimă pe dos
nu punea preț pe oase
și că avea o cheie doar a lui
unde intra și se lăsa bătut
ce de-a praf de oase spulberă vântul în ochiul zilei!...
023228
0

Vezi în “planetă doar un semn de punctuație”, eu o percep ca miriade semne de punctuație, și fiecare semn este pus la locul lui, pentru a micșora haosul.