fiul mirării

Toate „pauzele dintre tic și tac” cumulate au creat un „munte” temporal pe care urcăm zilnic, pentru a nu coborî în genuni, să nu negăm „mirarea”, fiindcă vom accepta forțat blazarea ce tocește simțurile, de a nu te mai uimi nimic, să acceptăm mirarea genuină în fața manifestărilor benefice ale vieții, fenomenelor și evenimentelor.
„Dubiul plutește orgolios în lichidul amniotic” al echivocului și îndoielii, aduce cu el întrebări care debusolează și bulversează ființa neavând curajul de a privi viața în față.