cioburi

să spui adevărul e o diversiune
distragi atenția de la ceea ce este prioritar –
jocul oglinzilor convexe crezute ceruri
când nimic nu te sfâșie mai tare decât râsul
dându-ți aură de învingător
într-o lume în care nimeni nu a pierdut niciodată nimic
autoironia e doar o mască sau scuză
ca atunci când te infatuezi cu modestia fățișă
sau smerit după atâtea crime ireversibile

pacea-i o himeră
îndestularea relativă
ne iubim ca-n vremuri de război
de secetă
printre bombardamentele psi
până și sărutul conține aditivi, nano procesoare
ni se îmbrățișează cu ardoare numai hainele
aruncate pe jos
orice gest este un calcul predictibil
o investiție
iar secrețiile ajung opere de artă
compasiunea un delict
Dumnezeu un hamal
firește
nimeni față-n față cu adevărul
n-ar putea râde

la naștere am fost tăiați și aruncați
ni s-a păstrat doar cordonul ombilical – acest trup
pe care-l purtăm în cârca sufletului ciob de dumnezeu

plătim oricât să plângă alții în locul nostru
nostalgia vasului întreg
trântit cu ciudă la izgonirea din rai
unde ne-a căzut pe neobservate din buzunare
biletul de drum
pentru întoarcere

restul este doar o simulare