Poezie
mirosul sufletului
1 min lectură·
Mediu
șantieristic vorbind, răscolim cerul,
facem arheologia emoțiilor, sfidăm forțele,
sucite vremi, ne definesc mai mult adjectivele decât verbele și,
dacă am vrea să știm cât valorează trupul,
nu-i nevoie de statistice de piață, vizităm spitale
zbaterile, competiția verbelor vizează doar secrețiile
care ne costă din ce în ce mai mult...
idealiștii își privesc continuu urma pasului, și-o vor ticsită
cu măreții, cu dovezile incontestabile ale trecerii lor,
realiștii doar consumă molcom infinitul și se șterg la gură
cu pânze celebre, cu poeme fără lansări pretențioase, scrise pe șervețele...
spiritul l-am industrializat și cotat la bursă fiindcă
mirosul sufletului ni-l știe doar lopata groparului și un obosit secundar
și abia din acel nemăsurat moment răscolim cu adevărat cerul...
022.490
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Valeriu D.G. Barbu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 117
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Valeriu D.G. Barbu. “mirosul sufletului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeriu-d-g-barbu/poezie/14052040/mirosul-sufletuluiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
așa este, punctat mult mai bine decât în textul de deasupra,
esențele divine din care suntem compuși, luate în întregime, ca un tot, oare nu cumva constituie chiar Divinatea?... întreb io ca un eretic ce sunt
esențele divine din care suntem compuși, luate în întregime, ca un tot, oare nu cumva constituie chiar Divinatea?... întreb io ca un eretic ce sunt
0

După mine, doar corpul are efluvii, fiind legat indisolubil de tină, pe când sufletul posedă esențe divine, care-l mențin primenit și proaspăt.